Desculţi prin stele

de Luca Daniel

Cu petale a nins printre ramuri stinghere
Şi-am ştiut că o toamnă e în inima noastră,
Două flori de cristal au unit emisfere,
Însă eu am rămas ca o noapte-n fereastră.

Peste câmpuri zdrobite, stropii reci cad mereu,
Un pian răguşit vrea să-mi spună de tine,
Printre gânduri şi frunze, el e ultimul zeu
Care ştie că vântul va rămâne cu mine.

Mă aplec după frunza pârguită de soare,
Amintirile toate se răsfaţă-n oglinzi,
Un ecou mă străpunge cu o nouă chemare,
El te-aşteaptă pe tine dintr-un colţ să răspunzi.

Dar afară nu-i nimeni ca să-mi spună pe nume,
Pe aleile vieţii ploaia-mi trece prin haină,
Două temple de gheață pot divide o lume,
Două frunze pot spune dacă vine o toamnă.

Şi tăcerile toate se opresc lângă stele,
Luna doarme cu mine, prin copaci rătăciţi,
Pe planeta iubirii zboară visele mele,
Doar acolo la îngeri noi vom fi fericiţi.

Galaxiile toate se întorc să privească,
Din noianul de vise am rămas numai noi,
Venus, oprită de vânt, a uitat să iubească,
Numai eu mi-amintesc că odată-am fost doi.


Lasă un răspuns