Flori de lumină

de Luca Daniel

Să-ţi aminteşti c-ai fost petala
Iubită-n vis de dorul meu
Și să mă ierţi, de îndrăzneala,
C-am vrut să te iubesc doar eu.

Poate m-am rătăcit la poluri,
Privind spre ţărmul meu de vis,
Poate-alungat de două valuri,
Poarta iubirii s-a închis.

Am vrut să mai rămân cu tine,
Să căutăm visele noastre,
Dar lumea ta nu-mi aparține,
Iar între noi cad stele-albastre.

Când dorul inimii va plânge
Și va striga cu glas de vânt
Că amintirea nu-ți ajunge,
Am sa mă-ntorc într-un cuvânt.

Atunci, voi alerga spre Soare
Să-i cer o rază de lumină,
Să te-nvelesc cu o ninsoare,
Din flori culese de-a ta mână.

Când toţi cocorii depărtării
Mă vor striga, din nori de fum ,
Eu voi fi iar la malul mării
Îmbrăţişat de-al tău parfum.


Lasă un răspuns