Pod peste maluri

de Luca Daniel

Peste noapte se lasă un năvod de tăcere,
Stele albe sclipesc printre ramuri de tei,
Peste inimi de piatră trece o adiere,
Luna-mi cere iubirea, eu îţi cer ochii tăi.

Vântul bate întruna pe cărări dezvelite,
M-aş întoarce cu gândul după zări fără nume,
Orologiul mă ninge cu secunde ciobite
Şi simt clipa că trece prea departe de lume.

Focul pâlpâie-n suflet, iar luminile toate
Dezvelesc, din cuvinte, şoapta scrisă iubirii,
Între toamnă şi frunze se va face dreptate…
Cu petale de sânge plâng când mor trandafirii.

Rătăcind după valuri, marea-şi schimbă destinul,
Din apusuri sihastre mi-a rămas numai zarea,
Printre stâncile vieţii îmi surâde oceanul,
Iar la margini de suflet mă aşteaptă uitarea.

Am lăsat continente să-ţi ascundă iubirea,
Pe-un vapor de iluzii te îndrepţi spre abisuri,
Dar grăbită să pleci ţi-ai lăsat amintirea
La o poartă de dor, scufundată-n adâncuri.

Mai priveşte spre mine, este ultima oară!
Caravanele toate se vor pierde în valuri,
Poate mâine găsești, printre vise, o vară,
Să clădim un castel și un pod peste maluri.


Lasă un răspuns