Poem iubit

de Luca Daniel

Poem iubit

Îmi scrie cerul pe-o hârtie
cu ploaia norilor fugari
Şi numai lacrima pustie
priveşte-n ochii tăi hoinari.

Prin buzunar mai am o noapte
şi firimituri din calendar,
Un vis, pe maluri dantelate,
vinde iluzii prin bazar.

Din viaţa mea aleargă timpul,
tu ai rămas să-mi numeri zorii,
La pieptul tău şopteşte câmpul,
adăpostind umbrele serii.

Pe răni mai vechi aştern uitarea
şi-arunc zăpezi fără de glas,
Când ochii tăi zâmbesc ca marea
eu mă întreb, unde-am rămas?

Mai dau o pagină prin cartea
cu-atâtea zeci de anotimpuri,
Dar nimeni nu va da dreptatea
acelor care cad pe gânduri.

Doar ploile au scris ce-au vrut
prin zile, ore şi minute,
N-au întrebat cât m-a durut
tăcerea scrisă în cuvinte.

Aceasta-i ultima ninsoare,
Petale reci îţi cad pe frunte,
Eu te sărut ca pe o floare
Şi poate-o să-ţi aduci aminte

Când ceru’-acoperea cu frunze
poemul meu iubit de fluturi,
Un vânt ne atingea pe buze
ca să m-aştepţi o viaţă-n gânduri.


Lasă un răspuns